Showing 1-20 of 75 items.

Noi am pogorât asupra ta Cartea întru Adevăr ca să te închini lui Dumnezeu, curat Lui în credinţă.

Nu este oare pentru Dumnezeu credinţa curată? Cei care îşi iau oblăduitori în locul Lui spun: “Noi nu ne închinăm lor decât ca ei să ne apropie de Dumnezeu!” Dumnezeu îi va judeca pentru ceea ce se învrăjbeau. Dumnezeu nu îl călăuzeşte pe cel care este mincinos, tăgăduitor.

Dacă Dumnezeu ar fi vrut să aibă un fiu, ar fi ales ce ar fi voit din ceea ce a creat. Mărire Lui! El este Dumnezeu, Unul, Biruitorul

El a creat cerurile şi pământul întru Adevăr. El înfăşoară noaptea în zi şi înfăşoară ziua în noapte. El a supus soarele şi luna să alerge fiecare către un anumit soroc. Nu este El oare Puternicul, Mult-Iertătorul?

El v-a creat dintr-un singură persoană, din care i-a făcut şi perechea. El v-a pogorât vouă din dobitoace — opt perechi. El v-a creat pe voi în pântecele mamelor voastre: creaţie după creaţie, în trei întunecimi. Acesta este Dumnezeu, Domnul vostru!A Lui este împărăţia! Nu este dumnezeu afară de El. Cum de vă puteţi abate?

Dacă tăgăduiţi, să ştiţi că Dumnezeu se poate lipsi de voi şi nu este mulţumit de robii Săi tăgăduitori, însă dacă îi mulţumiţi, este mulţumit de voi. Nimeni nu va căra povara altuia. Întoarcerea voastră va fi la Domnul vostru. Atunci, El vă va da ştire de ceea ce aţi făptuit, căci El este Ştiutor al lăuntrului inimilor.

Când pe om îl atinge o nenorocire, el îl cheamă pe Domnul său şi se căieşte înaintea Lui. Când îi vine o binefacere de la El, el uită ceea ce Îi ceruse mai înainte şi Îi face lui Dumnezeu semeni pentru a rătăci de la calea Sa. Spune: “Bucură-te puţin de tăgada ta, căci vei fi între soţii Focului!”

Oare el este asemenea celui credincios care în picioare, ori cu faţa la pământ, în timpul nopţii, îl îngrijorează Viaţa de Apoi şi nădăjduieşte în milostivenia Domnului său? Spune: “Cei care ştiu sunt oare deopotrivă cu cei care nu ştiu?” Numai cei dăruiţi cu minte chibzuiesc.

Spune: “O, robi ai Mei! O, voi cei ce credeţi! Temeţi-vă de Domnul vostru! Cei care au săvârşit binele pe lumea aceasta vor avea tot bine.” Pământul lui Dumnezeu este larg. Cei răbdători vor primi răsplata lor fără socoteală.

Spune: “Mie mi s-a poruncit să mă închin lui Dumnezeu, curat Lui în credinţă.

Mie mi s-a poruncit să fiu întâiul dintre supuşi.”

Spune: “Eu mă tem de osânda unei Zile mari, dacă nu dau ascultare Domnului meu.”

Spune: “Eu, lui Dumnezeu, mă închin, curat Lui în credinţa mea.

Voi, închinaţi-vă cui vreţi în afara Lui!” Spune: “În Ziua Învierii cei pierduţi vor fi cei care s-au pierdut pe ei înşişi şi pe ai lor.” Nu este aceasta o pierdere fără tăgadă?

O întindere de foc va fi deasupra lor şi dedesubtul lor o altă întindere, aşa îi înfricoşează Dumnezeu pe robii Săi. O, robi ai Mei! Temeţi-vă de Mine!

Cei care se feresc de Taghuţi să li se închine, şi se întorc la Dumnezeu, au bunăvestire! Vesteşte-le-o robilor Mei

care ascultă Cuvântul şi urmează prea-binele lui. Aceştia sunt cei pe care Dumnezeu îi călăuzeşte! Aceştia sunt cei dăruiţi cu minte!

Asupra cui se va împlini Cuvântul Osândei. Îl vei salva tu pe cel din Foc?

Cei care se tem însă de Domnul lor vor avea încăperi deasupra cărora sunt alte încăperi zidite, iar pe sub ele vor curge râuri. Aceasta este făgăduiala lui Dumnezeu! Dumnezeu nu Îşi calcă făgăduiala.

Nu vezi că Dumnezeu a trimis din cer o apă căreia îi taie drum prin izvoare pe pământ, apoi cu ea dă la iveală holde felurite la culoare ce se veştejesc şi pe care tu le vezi îngălbenindu-se, şi apoi El le face pleavă. Întru aceasta este o amintire pentru cei dăruiţi cu minte.