Showing 1-20 of 129 items.

Călătoriţi prin ţinut vreme de patru luni şi să ştiţi că nu-I veţi slăbi puterea lui Dumnezeu. Dumnezeu îi acoperă cu ruşine pe tăgăduitori.

Aceasta este Chemarea lui Dumnezeu şi a trimisului Său către oameni în ziua Marelui Pelerinaj. “Dumnezeu şi trimisul Său se leapădă de închinătorii la idoli. Dacă vă veţi căi, va fi bine pentru voi, însă dacă întoarceţi spatele să ştiţi că nu Îl veţi slăbi pe Dumnezeu.” Vesteşte-le celor care tăgăduiesc o osândă dureroasă,

mai puţin închinătorilor la idoli cu care voi aţi făcut un legământ şi care nu v-au lipsit de nimic şi nu au sprijinit pe nimeni împotriva voastră. Împliniţi-vă legământul ce l-aţi făcut cu ei până la sorocul hotărât. Dumnezeu îi iubeşte pe cei temători.

După ce lunile sfinte se vor fi scurs, ucideţi-i pe închinătorii la idoli oriunde îi veţi afla, capturaţi-i, încercuiţi-i, puneţi-le capcane! Dacă se căiesc însă, dacă îşi săvârşesc rugăciunea, dacă dau milostenie, daţi-le drumul. Dumnezeu este Iertător, Milostiv.

Dacă un închinător la idoli caută adăpost la tine, primeşte-l ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu, apoi du-l până în ţinutul lui de siguranţă, căci ei sunt un popor ce nu ştie.

Cum să aibă închinătorii la idoli un legământ cu Dumnezeu şi cu trimisul Său, afară de cei cu care aţi făcut legământ la Moscheea cea Sfântă? Cât sunt drepţi cu voi, fiţi drepţi cu ei. Dumnezeu îi iubeşte pe cei temători.

Cum? Dacă ies deasupra voastră, ei nu mai păzesc nici rubedenie, nici învoială. Ei vă mulţumesc cu gurile lor, însă inimile lor refuză, căci cei mai mulţi dintre ei sunt stricaţi.

Ei negustoresc semnele lui Dumnezeu pe un preţ de nimic şi se îndepărtează de la calea Sa. Rău este ceea ce făptuiesc.

Ei nu păzesc faţă de un credincios nici rubedenie, nici învoială, căci ei sunt călcătorii de lege.

Dacă se căiesc însă, dacă-şi săvârşesc rugăciunea, dacă dau milostenie, atunci sunt fraţii voştri întru Credinţă. Noi desluşim semnele unui popor ce ştie.

Dacă îşi încalcă jurămintele după legământ, dacă lovesc în credinţa voastră, războiţi-vă cu căpeteniile necredinţei. Ei nu au jurăminte. Poate vor înceta!

Nu vă războiţi cu poporul ce şi-a încălcat jurămintele şi a căutat să-l izgonească pe trimis? Ei sunt cei care au început. Vă temeţi de ei? Doar de Dumnezeu să vă temeţi, dacă sunteţi credincioşi.

Războiţi-vă cu ei! Dumnezeu îi va osândi cu mâinile voastre şi îi va acoperi cu ocară, iar vouă vă va dărui biruinţa, apoi va tămădui piepturile credincioşilor

şi le va scoate mânia din inimi. Dumnezeu se întoarce către cine voieşte. Dumnezeu este Ştiutor, Înţelept.

Socotiţi că veţi fi părăsiţi şi că Dumnezeu nu îi va şti pe cei dintre voi ce s-au străduit şi care nu şi-au luat afară de Dumnezeu, de trimis şi de credincioşi alţi prieteni? Dumnezeu este Cunoscător a ceea ce făptuiţi.

Închinătorii la idoli nu pot intra în moscheile lui Dumnezeu purtând împotriva lor înşişi mărturia necredinţei lor. Acestora le sunt zadarnice faptele lor şi în Foc vor veşnici.

În moscheile lui Dumnezeu pot intra doar cel care crede în Dumnezeu şi în Viaţa de Apoi, cel care îşi săvârşeşte rugăciunea, cel care dă milostenie, cel care nu se teme decât de Dumnezeu. Poate aceştia vor fi dintre cei bine călăuziţi.

Voi îl puneţi pe aceeaşi treaptă de cel care dă de băut pelerinilor şi pe cel care are grijă de Moscheea cea Sfântă cu cel care crede în Dumnezeu şi în Ziua de Apoi şi care luptă pentru calea lui Dumnezeu? Ei nu sunt deopotrivă înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu călăuzeşte poporul nedrept.

Cei care vor fi crezut, cei care se vor fi pribegit, cei care vor fi luptat pentru calea lui Dumnezeu cu bunurile şi făpturile lor, vor fi puşi pe o treaptă foarte înaltă la Dumnezeu, căci ei sunt cei biruitori!

Domnul lor le vesteşte o milostivenie de la El, o mulţumire şi Grădinile unde vor afla o necurmată plăcere