Showing 1-18 of 18 items.

El este Cel ce v-a creat pe voi: printre voi este necredinciosul, printre voi este credinciosul. Dumnezeu este Văzător a ceea ce făptuiţi.

El a creat cerurile şi pământul întru Adevăr şi v-a dat vouă chip desăvârşit. Întru El este devenirea.

El cunoaşte cele din ceruri şi de pe pământ. El ştie ceea ce tăinuiţi şi ceea ce destăinuiţi. Dumnezeu cunoaşte lăuntrul inimilor.

Nu a venit la voi spusa despre tăgăduitorii de odinioară care au gustat urmările faptelor lor? Ei au avut parte de o dureroasă osândă.

Aceasta, căci trimişii le veneau cu dovezi vădite, însă ei le spuneau: “Nişte oameni să ne călăuzească?” Ei fură tăgăduitori şi întoarseră spatele, iar Dumnezeu s-a lipsit de ei. Dumnezeu este Bogatul, Lăudatul.

Tăgăduitorii îşi închipuie că nu vor fi sculaţi. Spune: “Ba nu! Pe Domnul meu, voi veţi fi sculaţi, iar apoi El vă va da ştire despre ceea ce aţi făcut. Aceasta Îi este lesne lui Dumnezeu!”

Credeţi în Dumnezeu şi în trimisul Său, precum şi în Lumina pe care am pogorât-o. Dumnezeu este Cunoscător a ceea ce faceţi.

Ziua când veţi fi adunaţi pentru Ziua de Adunare va fi ziua amăgirii deopotrivă. El le va şterge faptele rele celor care cred în Dumnezeu şi făptuiesc binele. El îi va lăsa să intre în Grădinile pe sub care curg râuri, unde vor veşnici. Aceasta este fericirea cea mare!

Cei care au tăgăduit şi au socotit semnele Noastre minciuni vor fi soţii Focului, unde vor veşnici. Ce rea devenire!

Nici o nenorocire nu va veni decât cu îngăduinţa lui Dumnezeu. Dumnezeu călăuzeşte inima celui care crede în El. Dumnezeu este Atotştiutor.

Daţi ascultare lui Dumnezeu! Daţi ascultare Profetului! Să ştiţi, chiar dacă întoarceţi spatele, că asupra trimisului Nostru este doar înştiinţarea cea desluşită!

Dumnezeu! Nu este dumnezeu afară de El. Credincioşii să se încredinţeze lui Dumnezeu!

O, voi cei ce credeţi! Printre soţiile şi pruncii vostri aveţi un vrăjmaş! Fiţi cu băgare de seamă la ei! Dacă îngăduiţi şi iertaţi, să ştiţi că Dumnezeu este Iertător, Milostiv.

Averile şi pruncii voştri nu sunt decât o ispită, pe când la Dumnezeu aveţi o mare răsplată.

Temeţi-vă de Dumnezeu cât puteţi! Ascultaţi şi daţi ascultare! Daţi milostenie! Acesta va fi bine pentru voi. Cei care se vor feri de zgârcenia sufletelor lor, aceştia vor fi cei fericiţi!

Dacă veţi da un împrumut frumos lui Dumnezeu, El vă va da înapoi îndoit şi vă va ierta vouă. Dumnezeu este Mulţumitor, Blând.

El cunoaşte tăinuitul şi mărturisitul. El este Puternicul, Înţeleptul.

O, Profetule! Atunci când vă lepădaţi de femeile voastre, faceţi-o după răstimpul de aşteptare. Socotiţi cu grijă răstimpul de aşteptare. Temeţi-vă de Dumnezeu, Domnul vostru! Nu le alungaţi din casele lor şi nici ele să nu iasă, doar dacă au săvârşit o curvie vădită. Acestea sunt hotarele lui Dumnezeu, iar cel care le încalcă îşi face rău sieşi. Tu n-ai de unde să ştii, căci s-ar putea ca Dumnezeu să dea, după aceea, o altă poruncă.