Showing 1-20 of 73 items.

Urmează ceea ce ţi se dezvăluie de la Domnul tău! Dumnezeu este Cunoscător a ceea ce făptuiţi.

Încredinţează-te lui Dumnezeu, căci Dumnezeu îţi este de ajuns ca apărător!

Dumnezeu n-a pus două inimi în trupul omului. El nu le-a făcut pe soţiile voastre de care vă despărţiţi deopotrivă cu mamele voastre, precum nu i-a făcut nici pe copiii voştri de suflet deopotrivă cu fiii voştri. Aceasta este numai spusa voastră cu gurile voastre, însă Dumnezeu spune Adevărul, căci El arată Calea.

Chemaţi-i după taţii lor, aşa este mai drept înaintea lui Dumnezeu, însă dacă nu le cunoaşteţi taţii, ei sunt fraţii voştri întru credinţă, oblăduiţii voştri. Nu vi se va face nici o vină dacă greşiţi, ci numai dacă inimile voastre au făcut-o înadins. Dumnezeu este Iertător, Milostiv.

Profetul este mai aproape de credincioşi decât sunt ei unii de alţii: soţiile sale le sunt lor mame. Cei care se înrudesc sunt mai legaţi unii de alţii — după Cartea lui Dumnezeu — decât de alţi credincioşi şi de pribegi, afară de cei care fac bine prietenilor tăi. Aşa stă scris în Carte.

Când am făcut legământul cu profeţii, cu tine, cu Noe, cu Abraham, cu Moise şi cu Iisus, fiul Mariei, am făcut un legământ puternic,

ca El să-i cerceteze pe cei sinceri asupra sincerităţii lor, iar tăgăduitorilor le-a pregătit o osândă dureroasă.

O, voi cei ce credeţi! Amintiţi-vă de harul lui Dumnezeu asupra voastră! Când oştirile veneau asupra voastră, Noi am trimis asupra lor furtună şi oştiri nevăzute. Dumnezeu a ceea ce faceţi este Văzător.

Când ei veneau asupra voastră de sus şi de jos, când privirile se roteau, când inimile ajunseră în gât, voi aţi prins să vă faceţi închipuiri despre Dumnezeu.

Astfel credincioşii fură puşi la încercare şi zguduiţi cu aprigă zguduire.

Şi când cei făţarnici şi cei care au în inimi boală spuneau: “Ceea ce ne-a făgăduit Dumnezeu şi trimisul Său nu este decât amăgire!”

Şi când o parte dintre ei spuneau: “O, voi oameni din Yatrib! Nu este loc pentru voi! Duceţi-vă înapoi!”, atunci unii dintre ei au cerut profetului îngăduinţă spunând: “Casele noastre au rămas vraişte.” Ele nu au rămas însă vraişte, ci ei nu vor decât să fugă.

Dacă s-ar intra peste ei din toate părţile (cetăţii) şi li s-ar cere răzmeliţă, ar face-o după ce s-ar codi puţin,

cu toate că înainte se legaseră înaintea lui Dumnezeu că nu vor întoarce spatele. Legământul cu Dumnezeu va fi cercetat.

Spune: “Fuga nu vă slujeşte la nimic, dacă fugiţi de moarte ori de luptă, căci bucuria voastră va fi scurtă”

Spune: “Cine vă va apăra de Dumnezeu, dacă El vă voieşte un rău ori vă voieşte o milostivenie? Ei nu vor afla afară de Dumnezeu oblăduitor şi nici ajutor.

Dumnezeu îi cunoaşte pe împiedicătorii dintre voi şi pe cei care spun fraţilor lor: “Haideţi la noi!” Aceştia nu dovedesc decât puţină vitejie

întru zgârcenia lor faţă de voi. Când îi cuprinde frica, îi vei vedea cum te privesc rotindu-şi ochii ca cel învăluit de moarte, însă când frica îi părăseşte, te rănesc cu limbile lor ascuţite, lăcomind la ce este mai bun. Aceştia sunt cei care nu cred. Dumnezeu le va face deşarte faptele lor şi acesta îi este lesne lui Dumnezeu.

Ei socot că alianţele nu au plecat şi dacă alianţele ar veni iarăşi, le-ar plăcea să plece în pustiu, între beduini, şi de acolo să ceară veşti despre voi. Dacă rămân printre voi, se vor lupta fără vlagă.

Voi aveţi în trimisul lui Dumnezeu o frumoasă pildă pentru voi, pentru cel care nădăjduieşte la Dumnezeu şi la Ziua de Apoi şi ce Îl aminteşte întotdeauna pe Dumnezeu.